Învață cum să desenezi sprâncene simetrice și să alegi forma potrivită pentru fiecare clientă în parte atunci când ești dermopigmentist începător.

Cum să iți scurtezi timpul de lucru fără a compromite calitatea și simetria sprâncenelor

Înscrie-te la mini cursul GRATUIT ULTIMATE BROWS!

Ai prietene care vor învețe stilizare de sprâncene? Spune-le și lor. E gratis!

Ce primești concret dacă te abonezi?

Numele meu este Adriana Busu

Sunt Dermopigmentist din 2019, iar în 2021 am decis îmi deschid propria Academie în care ofer cursuri de bază. Dar, cum trăim în era vitezei iar oamenii își doresc facă totul acum, și repede, cursurile mele de o lună nu au avut, din păcate, efectul pe care eu credeam îl vor avea. Așa mi-am propus creez un curs online GRATUIT de stilizare de sprâncene, din dorința de a educa cât mai mulți artiști care au căzut în plasa cursurilor de 2-3 zile și care din nefericire nu se simt siguri pe ei pentru simetria și forma sprâncenelor, încă sunt o provocare.

Conduc prima și singura academie care oferă cursuri de  Micropigmentare cu durata de 30 de zile din UK! 

Din 2016 locuiesc în Londra unde mi-am început propria afacere de la zero.

Sunt din Craiova, dar locuiesc în Londra din 2016 unde doi ani mai târziu mi-am început propria afacere în industria beauty, de la zero. Mă bucur nespus de mult să îmi împărtășesc cunoștințele cu tine pentru că îmi doream de mult să fac asta, doar că mereu mintea mi-a pus piedici: “cine ești tu să schimbi ceva? Nu o să cumpere nimeni cursul tău! Ai 400 de urmăritori pe Instagram, nu o să aibă nimeni încredere în tine! Sunt alții mai buni! Nu știi să vorbești la camera video! Nu ai experiență la partea tehnica! Nu ai bani să plătești o întreagă echipa! Nu o să reușești niciodată! “

Conduc prima și singura academie care oferă cursuri acreditate de  Micropigmentare cu durata de 30 de zile din UK

După ce am făcut peste 30 de cursuri de specializare am ajuns în acel punct în care informația a început să se repete; deja nu mai aflam lucruri noi, ci îmi confirmam ceea ce știam deja. Așa mi-am dat seama că este timpul să ajut și eu la rândul meu alti dermopigmentiști la început de drum să își completeze informațiile sau să își confirme ceea ce stiu deja pentru a căpăta încrederea că sunt pe drumul cel bun în călătoria lor spre succes.  Am încredere că prin educație și perfecționare continua vom putea schimba percepția despre această industrie și nu vom mai vedea atât de multe sprâncene nereușite. Vom creea o comunitate frumoasa în care să ne sprijinim și în care să ne ajutăm unii pe alții să evoluăm și să creștem împreună.

Învață cum să desenezi sprâncene simetrice și să alegi forma potrivită pentru fiecare clientă în parte atunci când ești dermopigmentist începător.

Cum să iți scurtezi timpul de lucru fără a compromite calitatea și simetria sprâncenelor

Înscrie-te la mini cursul GRATUIT ULTIMATE BROWS!

Ai prietene care vor învețe stilizare de sprâncene? Spune-le și lor. E gratis!